O TRADIŢIE DE INOVAŢIE

În fiecare generaţie, Volvo a făcut pionierat.

1959 - centura de siguranţă în trei puncte

Probabil există puţini oameni în lume care au salvat tot atâtea vieţi ca şi inginerul Volvo Nils Bohlin. Acesta a introdus centurile de siguranţă în trei puncte la producţia de serie a modelului PV544. De atunci, se estimează că mai bine de un milion de vieţi au fost salvate deoarece Volvo Cars a renunţat la drepturile sale de brevetare, aşa încât toată lumea să poată beneficia de această invenţie.

1972 - scaunul de siguranţă pentru copii aşezat cu spatele la direcţia de deplasare

Vă amintiţi de primele imagini ale astronauţilor care stăteau întinşi pe spate în timpul decolării pentru a anihila forţele care acţionau asupra corpurilor lor? Ei bine, acesta a fost principiul care a stat la baza realizării scaunelor pentru copii aşezate cu spatele la direcţia de deplasare, pentru a disipa sarcina şi a minimiza rănirea. Apoi a fost inovaţia pe care am adus-o în anul 1976 cu înălţătorul pentru copii şi din nou, în 1990, cu un înălţător integrat, înglobat în scaun.

1976 - sonda lambda

Sonda lambda a fost o altă contribuţie adusă de Volvo Cars pentru păstrarea unui mediu înconjurător mai curat. Un dispozitiv mic, de dimensiunea unui deget, de fapt o sondă pentru sesizarea oxigenului, a însemnat că am redus cu 90% emisiile de eşapament dăunătoare. Iar după aproape 40 de ani, aproape fiecare motor pe benzină din lume are montată o sondă lambda.

1991 - protecţia la impact lateral

Un alt pas înainte important pentru siguranţă a fost introducerea Side Impact Protection System sau SIPS. Acesta a făcut parte integrantă din designul automobilului şi a inclus o structură foarte rezistentă şi materiale absorbante de energie la interior, o traversă în podea şi chiar scaune rigidizate. Am continuat tradiţia în anul 1994 cu o altă premieră mondială, airbagurile laterale.

1998 - sistem de protecţie împotriva loviturii de bici

Lovitura de bici este o rănire dureroasă şi posibil costisitoare. Este şi foarte comună, de aceea ne-am concentrat asupra reducerii rănirilor din cadrul coliziunilor la viteze mici. Sistemul constă dintr-o tetieră foarte robustă, aflată în apropierea capului ocupantului scaunului şi un design inteligent al scaunului, care asigură un suport uniform în cazul unei coliziuni. Ca rezultat, riscul problemelor medicale pe termen lung este redus la jumătate.

1998 - airbagul cortină

Airbagul cortină a reprezentat un alt salt înainte în domeniul siguranţei pentru Volvo Cars. Acesta este ascuns în capitonajul plafonului, din partea din faţă până în partea din spate a habitaclului. În cazul unui impact lateral, airbagul se umflă în doar 25 de miimi de secundă şi poate absorbi 75% din energia generată la aruncarea în lateral a capului.

2002 - sistemul de protecţie împotriva răsturnării (ROPS)

Datorită popularităţii în creştere a SUV-urilor, am înţeles că era momentul să introducem noua noastră inovaţie în domeniul siguranţei, structura de protecţie împotriva răsturnării. Am abordat problema din două direcţii. Mai întâi, am îmbunătăţit stabilitatea SUV-urilor noastre cu un sofisticat sistem electronic de control al stabilităţii la răsturnare, iar apoi am îmbunătăţit structura de siguranţă a automobilului cu oţel extrem de rigid, aliat cu bor, în plafon.

2003 - sistemul de informaţii referitoare la unghiul mort (BLIS)

Atunci când şoferii schimbă benzile de deplasare, un moment de neatenţie poate avea consecinţe catastrofale dacă şoferul nu a observat un alt automobil care se află în unghiul mort. De aceea, am decis că automobilele noastre vor fi şi atente la probleme. Sistemul nostru BLIS foloseşte camere şi un sistem radar pentru a monitoriza autovehiculele aflate în trecere şi pe cele aflate în unghiul mort din partea din spate a automobilului Volvo. Când un automobil pătrunde în zona punctului mort, se aprinde o lampă de avertizare lângă oglinda retrovizoare exterioară, lăsând şoferului suficient timp pentru a reacţiona.

2008 - siguranţă în oraş

Iată câteva statistici uimitoare: 75% din numărul total al coliziunilor raportate au loc la viteze de maximum 30 km/h, iar în cazul a 50% dintre coliziunile din spate, şoferul din spate nu frânase deloc. Am găsit o oportunitate de a ne aduce contribuţia: sistemul nostru City Safety foloseşte detectarea cu laser pentru a depista dacă este probabilă o coliziune cu automobilul din faţă, iar dacă şoferul nu frânează, automobilul va frâna în locul său. Iar sistemul funcţionează până la viteze de 50 km/h.

2010 - sistemul de detectare a pietonilor cu frânare complet automată

Dorim ca şi persoanele aflate în exteriorul automobilului să beneficieze de inovaţiile noastre în domeniul siguranţei. Prin urmare, am creat un sistem care, cu ajutorul radarului şi al camerelor, avertizează şoferul dacă păşeşte cineva în faţa automobilului, iar apoi frânează automat dacă şoferul nu face acest lucru. Şi acesta este un progres destul de semnificativ. În SUA, 11% din totalul deceselor din trafic sunt pietoni, iar numărul lor creşte până la 14% în Europa, ajungând până la uimitoarea valoare de 26% în China.