Sisteme de asistență a șoferului

Sistemele noastre de asistență a șoferului îți oferă confortul și controlul de care ai nevoie pentru a conduce cu încredere către destinația dorită. Explorează o parte dintre sistemele disponibile.

Evitarea coliziunilor

Sistemele inteligente te pot ajuta să detectezi și să eviți coliziunea cu alte autovehicule, pietoni sau bicicliști – la orice oră din zi sau din noapte. Sistemele te sprijină cu avertismente sonore, vizuale sau vibrații la nivelul frânei atunci când este necesar. Iar dacă o coliziune este iminentă sau dacă ești pe curs de coliziune cu un alt autovehicul într-o intersecție, mașina poate frâna automat. *

Lane Keeping Aid - Asistență pentru păstrarea benzii

Funcția Lane Keeping Aid adaugă confort și siguranță condusului pe autostradă. Dacă ești pe punctul de a schimba banda fără a utiliza semnalizarea, mașina va fi încet redirecționată înapoi către banda corectă. Dacă nu este suficientă corectarea direcției sau treci în continuare peste marcajele benzii, vei fi alertat prin vibrații la nivelul volanului. Monitorizându-ți constant poziția pe șosea, asistența pentru menținerea benzii îți asigură sprijin la viteze începând cu 65 km / h. ***

Run-off road mitigation

Funcția Run-off road mitigation te ajută să eviți să părăsești drumul în mod accidental. Dacă te îndepărtezi de marcajul exterior al benzii, această funcție te ajută să revii pe drum. Dacă este necesar, această inovație Volvo destinată siguranței poate activa frânele pentru a te menține pe drum. Funcția Run-off road mitigation funcționează la viteze între 65 km/h și 140 km/h.

Cross Traffic Alert cu frânare automată

Sistemul de asistare a șoferului Cross Traffic Alert te ajută să detectezi traficul din spatele mașinii atunci când ieși în marșarier din parcare, avertizându-te la apropierea autovehiculelor și punând automat frână în cazul unei coliziuni iminente. **

Blind Spot Information System (BLIS)

Sistemul de avertizare pentru unghiul mort (BLIS™) cu asistență la virare te va ajuta prin alerte și sprijin activ să conduci mai relaxat în trafic și te va ghida către direcția corectă. Când un vehicul intră în raza unghiului mort sau se apropie cu viteză pe o bandă laterală, pe oricare parte a mașinii tale, BLIS te poate alerta printr-un semnal luminos, vizibil în oglinda retrovizoare din stânga sau din dreapta. ***

Camera cu vizibilitate 360°

Patru camere de înaltă rezoluție îți oferă vizibilitate de 360° în parcare, pentru a putea efectua cu încredere manevre în spații înguste.

Siguranță prin conectare

Comunicarea prin servicii de tip Cloud îți permite să primești și să trimiți informații legate de condițiile de drum. Datele primite în timp real vă ajută pe tine și pe alți participanți la trafic să fiți pregătiți pentru drum, printr-un simbol ce apare pe ecranul șoferului sau pe afișajul de la nivelul parbrizului. Vei primi o alertă și în cazul în care alt autovehicul conectat se află pe același drum, în fața ta, și detectează condiții de alunecare. ***

Este posibil ca funcțiile descrise să nu fie standard sau disponibile pentru toate versiunile, opțiunile de motorizare și în toate regiunile.

* Vehiculele, pietonii și bicicliștii care se deplasează în aceeași direcție cu mașina pot fi detectate la anumite viteze și în anumite condiții; conducătorul auto rămâne responsabil pentru conducerea sigură în orice moment.

** Funcțiile de asistență a șoferului nu înlocuiesc atenția și deciziile acestuia. Alerta de trafic Cross Traffic Alert poate avea funcționalități limitate în anumite situații. Frâna automată este activă doar la viteze reduse.

*** Șoferul are opțiunea de a dezactiva funcțiile Lane keeping aid - Asistența pentru păstrarea benzii, BLIS și Connected safety, iar ulterior aceste sisteme trebuie reactivate pentru a funcționa din nou.