Siguranță

Am inventat unele dintre cele mai importante funcții din istoria siguranței mașinilor. Tehnologia noastră face cu adevărat diferența și urmează și mai multe inițiative.

Centura de siguranță în trei puncte prezentată de inventatorul său, Nils Bohlin, în 1959.

1959 Centura de siguranță în trei puncte

De la lansarea centurii de siguranță în trei puncte în modelul nostru PV544, de către inginerul Nils Bohlin de la Volvo, peste un milion de vieți au fost salvate ca urmare a faptului că Volvo Cars a renunțat la drepturile sale asupra brevetului, astfel încât toată lumea să poată beneficia de invenție.

Un scaun orientat spre spate pentru copii realizat de Volvo Cars în 1972.

1972 Scaun orientat spre spate pentru copii

Îți amintești acele imagini timpurii ale astronauților întinși pe spate în timpul decolării, pentru a uniformiza puterea energiei produse de mișcare asupra corpului? Ei bine, acesta a fost principiul după care ne-am ghidat atunci când am creat primele scaune pentru copii orientate spre spate. Cu scopul de a aloca în mod egal energia și a minimiza posibilele leziuni cauzate de un impact.

1978

Perna de înălțare

O fată care stă pe o pernă de înălțare a unei mașini Volvo cu interior de culoare roșie, cu centura de siguranță fixată.

Am inventat perna de înălțare pentru o mai bună poziționare a centurii, care permite copiilor cu vârsta de cel puțin 4 ani să călătorească îndreptați spre fața mașinii, beneficiind de protecție și confort sporit.

1990

O premieră la nivel mondial: prima pernă de înălțare integrată

Doi copii sunt așezați pe bancheta din spate a unei mașini Volvo, uitându-se unul la altul.

Introducerea primei perne de înălțare integrate în scaun a fost un alt progres uriaș în ceea ce privește siguranța copiilor. Dezvoltată împreună cu centurile de fixare pe vehicul, aceasta oferea protecție premium și confort pasagerilor tineri.

1991

Sistemul de protecție în caz de impact lateral (SIPS)

Imagine a șasiului unei mașini cu unele componente vopsite în culori diferite.

Acest următor moment de referință a devenit o parte integrantă a designului mașinii și a inclus o structură foarte puternică și materiale absorbante de energie la interior, o traversă în podea și chiar și scaune ranforsate.

Două scaune auto negre cu câte un airbag lateral alb pentru trunchi pe fiecare parte.

1991 Airbagurile laterale

După SIPS, am continuat cu o altă premieră mondială: airbagurile laterale pentru trunchi, sau airbagurile SIPS.

Sistemul de protecție împotriva leziunilor Whiplash Protection System de la Volvo Cars ilustrat grafic.

1998 Sistemul de protecție împotriva leziunilor Whiplash Protection System (WHIPS)

Datorită designului inteligent al scaunelor și tetierelor, WHIPS oferă o susținere uniformă și absorbția energiei în cazul unui impact din spate, ajutând la reducerea riscurilor de producere a leziunilor la nivelul gâtului.

Cortina gonflabilă de la Volvo Cars, ilustrată grafic.

1998 Cortina gonflabilă

Primul sistem airbag care a oferit o protecție îmbunătățită atât pentru ocupanții scaunelor din față, cât și pentru pasagerii din spate. Ascuns în căptușeala plafonului, acesta ajută la protejarea capului ocupantului în timpul unui impact lateral sau în situația în care mașina se rostogolește.

Intrând în noul mileniu, am continuat să inventăm caracteristici de siguranță care fac cu adevărat diferența.

2002

Sistemul de protecție în caz de răsturnare, Roll-Over Protectio System (ROPS)

Un SUV Volvo în teste de rostogolire care îi verifică sistemul electronic de control al stabilității și structura de siguranță.

Pe măsură ce modelele SUV au devenit din ce în ce mai populare, am crescut stabilitatea SUV-urilor noastre cu un sistem de control electronic al stabilității și am îmbunătățit designul caroseriei, structura și centurile de fixare pentru a spori protecția în accidentele în care mașina se răstoarnă.

2003 Blind Spot Information System (BLIS)

BLIS folosește camere sau radare pentru a detecta alte mașini care se apropie de mașina ta. O lumină de avertizare aflată lângă oglinda retrovizoare îți oferă ție, ca șofer, mai mult timp pentru a reacționa.

O mașină Volvo rulând într-o zonă construită, cu semne cu reprezentarea digitală a sistemului de frânare de urgență.

2008 Siguranța în oraș

Începând cu primul nostru Volvo XC60, am introdus acest sistem autonom de frânare de urgență ca standard în toate modelele noi Volvo care au urmat. Folosind laserul pentru detecție, acesta contribuie la reducerea riscului de coliziuni din spate la viteze reduse.

2010

Detectarea pietonilor cu frânare automată

Un Volvo XC90 se oprește la o trecere de pietoni în timp ce traversează o doamnă cu un pahar de cafea în mână.

Inovațiile noastre în materie de siguranță sunt benefice și pentru oamenii aflați în afara mașinilor. Folosind radarul și camera de luat vederi, acest sistem avertizează șoferul dacă apare cineva în fața mașinii și efectuează frânarea automată dacă șoferul nu reușește să o facă.

2014

Protecție împotriva ieșirii de pe drum

Vedere laterală parțială a unei mașini cu șasiul și interioarele expuse. În fața mașinii se mai află o cutie gri și o cutie neagră.

În calitate de pionier în folosirea testelor pentru accidente cauzate de derapaje, ne-am concentrat pe menținerea pasagerilor pe poziția în care se află, întărind centura de siguranță și dezvoltând funcții de absorbție a energiei la nivelul scaunelor, pentru a evita leziunile coloanei vertebrale.

2016 Siguranță prin conectare

Slippery Road Alert (alerta pentru drumuri alunecoase) și Hazard Light Alert (alerta privind luminile de avarie) folosesc serviciile cloud pentru partajarea de date critice între vehicule, alertând șoferul în legătură cu secțiunile de drum alunecos sau cu vehiculele care au activate luminile de avarie.

2018

Evitarea pericolelor prin frânare

O mașină Volvo rulând într-o zonă construită, cu semne realizate digital reprezentând evitarea pericolelor prin frânare.

Dacă un alt vehicul se apropie de tine pe aceeași bandă și coliziunea este inevitabilă, această funcție te poate ajuta să reduci viteza mașinii pentru a atenua forța coliziunii.

Imagine digitală formată din puncte, ce arată ca o persoană.

2019 Inițiativa E.V.A. (Equal Vehicles for All)

Încă din anii 1970, colectăm date privind accidentele pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă în timpul unei coliziuni. Prin Inițiativa E.V.A., am făcut aceste date ușor accesibile într-o bibliotecă digitală, astfel încât oricine să le poată descărca.

Un Volvo XC40 Recharge plug-in hybrid de culoare Glacier Silver este parcat lângă o fațadă neagră.

2020 Limitarea de viteză

Pentru a lansa un semnal de alarmă asupra pericolelor vitezei în exces, am limitat în 2020 viteza maximă a tuturor mașinilor noastre noi la 180 km/h, asumându-ne, de asemenea, activ responsabilitatea de a ajunge la zero decese în trafic prin sprijinirea unui comportament mai responsabil al conducătorului auto.

Cu funcțiile noastre de siguranță ce urmează să se lanseze, intrăm într-o nouă eră – atât pentru siguranță, cât și pentru Volvo Cars.

Reprezentare digitală a unei mașini pe șosea, cu linii și alte obiecte.

2023 LiDAR

Bazată pe senzori de înaltă performanță, tehnologia LiDAR este cheia pentru crearea de mașini autonome sigure. Aceasta ajută mașinile autonome să detecteze alte vehicule, pietonii și bicicliștii.

Imagine realizată digital cu o persoană pe scaunul șoferului dintr-o mașină.

2023 Sistem de înțelegere a șoferului

Acest sistem cu 2 camere poate detecta dacă șoferului îi este distrasă atenția, dacă acesta este somnoros sau chiar în stare de ebrietate. La nevoie, sistemul va activa un scut de protecție și va lua măsurile de contracarare potrivite pentru a păstra limitele de siguranță.

Funcțiile de siguranță ale Volvo Cars sprijină condusul în condiții sigure și nu încurajează condusul neatent, agresiv sau care
nu respectă regulile de circulație. În ultimă instanță, șoferul este responsabil pentru manevrarea sigură a mașinii în orice moment. Caracteristicile descrise pot fi opționale, iar
disponibilitatea poate fi diferită de la o țară la alta.