Confidențialitate

Notificare de confidențialitate – Aplicația Volvo On Call

Notificare de confidențialitate – Aplicația Volvo On Call

Ultima actualizare: 27 ianuarie 2021

Prezentul document descrie modul în care compania Volvo Cars (după cum este definită mai jos) prelucrează datele dvs. cu caracter personal atunci când utilizați serviciul Volvo On Call prin intermediul unei aplicații mobile (denumită în continuare „aplicația Volvo On Call") care vă menține conectat(ă) la vehiculul dvs. Volvo (aplicația Volvo On Call împreună cu serviciile furnizate prin intermediul acesteia sunt denumite în continuare „Serviciile Volvo On Call").

Puteți regăsi mai jos:

  1. Cine este responsabil pentru prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal;
  2. Ce date cu caracter personal colectăm, de ce și pentru cât timp;
  3. Cu cine partajăm datele dvs. cu caracter personal;
  4. Ce drepturi aveți dvs. în legătură cu prelucrarea datelor pe care o efectuăm;
  5. Cum ne puteți contacta.

1. Cine suntem noi

Entitatea responsabilă pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în legătură cu aplicația Volvo On Call în Spațiul Economic European este Volvo Car Corporation, cu sediul la adresa Assar Gabrielssons Väg, SE-405 31, Göteborg, Suedia, cu numărul de înregistrare 556074-3089, denumită în continuare „Volvo Cars", „noi" sau „nouă".

2. Ce date cu caracter personal colectăm, de ce și pentru cât timp

Utilizarea aplicației Volvo On Call și a serviciilor conexe disponibile în cadrul aplicației Volvo on Call implică prelucrarea următoarelor categorii de date cu caracter personal:

  1. Pentru a vă conecta mașina la aplicația Volvo On Call și a vă identifica drept utilizator, trebuie să vă conectați cu un identificator Volvo ID activ. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați Notificarea de confidențialitate pentru Volvo ID.
  2. Pentru a utiliza aplicația Volvo On Call, în general: vom colecta datele de identificare (precum numele și prenumele, numărul de telefon, adresa dvs. de e-mail, numărul de identificare a vehiculului („VIN"), identificatorul unic al dispozitivului și identificatorul pentru trimiterea notificărilor de tip push) și istoricul achizițiilor (perioada de deținere, orice servicii de abonament la care sunteți înscris(ă), modelul și anul de fabricație al vehiculului dvs. și specificațiile aferente acestuia). Utilizăm aceste informații pentru a furniza Serviciile Volvo On Call, cum ar fi posibilitatea de a controla vehiculul de la distanță (de exemplu, preclimatizare, blocarea/deblocarea portierelor, pornirea/oprirea de la distanță a motorului, pre-setarea temperaturii exterioare și primirea de notificări din partea sistemului anti-furt), vizualizarea stării vehiculului (de exemplu, nivelul combustibilului, nivelurile lichidului de spălat parbrizul, nivelul lichidului de frână, starea de blocare a portierelor, presiunea în anvelope sau avertizările legate de întreținere, starea bateriei hibrid sau alte indicatoare de stare ale vehiculului). De asemenea, folosim aceste informații pentru a trimite în cadrul aplicației Volvo On Call notificări de tip push cu privire la operațiunile de întreținere care trebuie efectuate în curând și mesaje de reamintire cu privire la deservirea vehiculului dvs. Pentru vehiculele hibride și cele complet electrice, stocăm locația de încărcare pentru a putea oferi o modalitate comodă de programare a încărcării. Colectăm informațiile de locație ale vehiculului dvs., precum și locația dispozitivului dvs. mobil, pentru ca dvs. să puteți utiliza funcționalitățile de hartă în cadrul aplicației Volvo On Call. Temeiul legal al prelucrării datelor este executarea unui contract (art. 6.1. b, RGPD) la care sunteți parte. Dacă, folosind setările de pe dispozitivul dvs. mobil, ne oferiți accesul la datele de locație, calendarele și contactele dvs., vom prelucra aceste date pentru a vă oferi o modalitate ușoară de a trimite locația unui punct de interes de pe telefonul dvs. pe sistemul mașinii, pe baza listei de contacte, evenimentelor din calendare sau a rezultatelor căutărilor dvs. Temeiul legal pentru această prelucrare îl constituie consimțământul dvs. (art. 6. alin. 1 lit. (a), RGPD). La expirarea abonamentului Volvo On Call, informațiile legate de acest serviciu, inclusiv datele dvs. cu caracter personal, vor fi șterse după 90 (nouăzeci) de zile. Vă rugăm să rețineți că abonamentul Volvo On Call este asociat mașinii. De aceea, în cazul schimbării proprietarului, dvs. în calitate de vânzător aveți responsabilitatea de a deconecta mașina de la aplicație și de a vă șterge datele. Pentru instrucțiuni, accesați acest link: https://www.volvocars.com/uk/support/topics/car-systems/volvo-on-call/volvo-on-call-change-of-ownership-2 Atunci când schimbarea proprietarului mașinii este înregistrată în aplicația Volvo On Call, toate datele, inclusiv datele cu caracter personal aferente proprietarului anterior vor fi șterse definitiv.
  3. Atunci când ne cereți să creăm un jurnal personal de deplasare: vom colecta datele dvs. de identificare (precum numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail și numărul de identificare a vehiculului) și vom colecta automat, prin intermediul sistemului telematic al vehiculului dvs., informații despre locația acestuia (precum locația fizică sau mișcările vehiculului dvs.). Utilizăm aceste informații pentru a vă activa jurnalul de deplasare, care înregistrează pozițiile aferente fiecărei călătorii (numai pozițiile de plecare și sosire sau întreg parcursul călătoriei, în funcție de tipul mașinii), numărul de kilometri parcurși, consumul de combustibil și alte informații similare despre vehicul. Prelucrăm aceste date pe baza consimțământului dvs. (art. 6 alin. 1 lit. (a), GDPR). Dacă ați activat jurnalul de condus din Volvo On Call, informațiile privind deplasările vor fi stocate, în general, timp de 100 de zile. În cazul unor campanii speciale, de ex., campanii de rambursare a consumului de energie electrică, vom stoca datele dvs. timp de până la 500 de zile. Pentru mașinile pe benzină și motorină, jurnalul de deplasare va conține numai pozițiile de plecare și sosire pentru fiecare călătorie. Cu toate acestea, dacă dețineți un model hibrid/cu motor dublu, jurnalul de deplasare va include și informații despre rutele dvs. Dacă dezactivați jurnalul de deplasare, vom înceta să mai colectăm informații despre călătoriile dvs.
  4. Puteți rezerva servicii comerciale prin intermediul aplicației Volvo On Call:
    1. Rezervarea digitală a serviciilor: Colectăm datele dvs. de identificare (precum numele și prenumele, numărul de telefon și adresa dvs. de e-mail), care vor fi prelucrate și distribuite către partea care furnizează serviciul solicitat de dvs., cum ar fi atelierul de service/reparații, atelierul de vopsitorie auto, specialiștii în recondiționarea vehiculelor sau serviciile de logistică auto. Aceste informații vor fi utilizate pentru a vă contacta în chestiuni legate de serviciul rezervat sau ca și consecințe directe ale utilizării serviciului, cum ar fi trimiterea confirmărilor și notificărilor. Prelucrăm aceste date pentru a efectua rezervarea pe care o solicitați (cu alte cuvinte, temeiul nostru legal pentru această prelucrare îl constituie contractul încheiat de dvs. cu noi) (art. 6 alin. 1 lit. b), RGPD). Informațiile legate de vehicul, cum ar fi identitatea vehiculului, numărul de înmatriculare, codurile de diagnosticare a defecțiunilor, avertismentele, kilometrajul, nivelurile de lichide, precum și propria descriere a scopului rezervării (dacă există) vor fi prelucrate și distribuite către partea care furnizează serviciul, cum ar fi atelierul de service/reparații, atelierul de vopsitorie auto, specialiștii în recondiționarea vehiculelor sau serviciile de logistică auto. Aceste informații vor fi utilizate pentru a evalua serviciul solicitat. Temeiul legal pentru această prelucrare îl constituie contractul încheiat de dvs. cu noi (art. 6 alin. 1 lit. b), RGPD) pentru rezervarea serviciului. Detaliile rezervării (ora și locația programării solicitate, metoda de contact utilizată, starea rezervării, conținutul rezervării) pot fi stocate în jurnale de sistem pentru rezolvarea erorilor care ar putea apărea în sistem. Detaliile rezervării vor fi, de asemenea, prelucrate pentru analiza și evaluarea serviciului. Temeiul legal pentru prelucrarea datelor îl constituie interesul nostru legitim (art. 6, alin. 1, lit. f), RGPD) de a desfășura aceste activități. Atunci când utilizați rezervarea digitală a serviciilor, folosim Google Analytics (în modul restricționat) pentru a înțelege mai bine comportamentul utilizatorilor și pentru a îmbunătăți gradul de utilizare. Prelucrăm astfel identificatori online, inclusiv identificatori cookie, adrese de protocol de internet și identificatori de dispozitiv; identificatori ai clientului. Temeiul legal pentru prelucrarea datelor îl constituie interesul nostru legitim ((art. 6 alin.1 lit. f), RGPD) de a măsura modul de utilizare și comportamentul aplicației noastre. Vom păstra datele dvs. cu caracter personal aferente serviciului timp de până la 2 (doi) ani de la data ultimei utilizări a serviciului. În plus, vom arhiva detaliile pseudonimizate ale rezervării în jurnale de sistem timp de 5 (cinci) ani, din motive statistice.
  5. Atunci când folosiți funcția de utilizare în comun a automobilului împreună cu funcția Invitat disponibilă în aplicația Volvo On Call, vom prelucra următoarele date cu caracter personal:
    • Identificatorul Volvo ID al dvs. și al invitatului dvs., în scopul identificării și pentru a vă putea salva setările personale.
    • Numărul de telefon mobil, pentru a trimite invitații prin SMS.
    • Detaliile mașinii, numărul de înmatriculare și locația mașinii, pentru a permite invitatului să găsească mai ușor mașina.
    • Starea de blocare a portierelor, pentru a deschide și închide mașina, precum și pentru a garanta că mașina este blocată după utilizare.
    • Datele din jurnalul de deplasare aferente călătoriilor efectuate de invitați sunt disponibile atât pentru șoferul invitat cât și pentru șoferul principal. Datele de jurnal complete sunt disponibile numai pentru șoferul principal.
    Temeiul legal pentru această prelucrare îl constituie contractul încheiat de dvs. cu noi ((art. 6 alin. 1 lit. b), RGPD) pentru folosirea funcției de utilizare în comun a automobilului. Vom păstra datele dvs. cu caracter personal timp de 90 de zile de la data încetării abonamentului dvs. Volvo On Call, pentru a face posibilă continuarea serviciului în cazul în care decideți să vă reabonați.
  6. Atunci când ne contactați prin telefon, prin e-mail sau prin chat în cadrul aplicației Volvo On Call, vom prelucra datele dvs. de identificare personale (cum ar fi numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail, numărul de identificare a vehiculului („VIN"), identificatorul unic al dispozitivului și identificatorul pentru trimiterea notificărilor de tip push), precum și toate datele furnizate de dvs. în legătură cu solicitarea dvs., în scopul gestionării acesteia. Temeiul legal pentru prelucrarea datelor îl constituie interesele noastre legitime ((art. 6 alin. 1 lit. f), RGPD) de a vă oferi o modalitate ușoară de a ne contacta. Vom prelucra datele dvs. cu caracter personal timp de 36 (treizeci și șase) de luni de la data la care primim solicitarea dvs.
  7. Dacă v-ați dat consimțământul, veți primi prin intermediul aplicației Volvo On Call comunicări de marketing legate de produsele noastre. Pentru aceasta, vom prelucra datele dvs. de identificare (precum numele și prenumele, numărul de telefon și adresa dvs. de e-mail), specificațiile vehiculului dvs. (cum ar fi modelul, tipul motorului și numărul de identificare a vehiculului), datele Volvo ID și ID-ul dispozitivului. Temeiul legal pentru aceasta îl constituie consimțământul dvs. ((art. 6 alin. 1 lit. (a), RGPD). Vă vom prelucra datele în scopuri de marketing până în momentul în care vă retrageți consimțământul. Dacă vă retrageți consimțământul, vom restricționa prelucrarea datelor dvs. la gestionarea unei liste de suprimare pentru a ne asigura că nu vă trimitem din greșeală comunicări de marketing.
  8. Dacă aveți un abonament pentru Volvo On Call, veți avea ocazia de a reînnoi acest serviciu. Pentru aceasta, vom prelucra datele dvs. de identificare (precum numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail și numărul de identificare a vehiculului). Scopul prelucrării efectuate de către noi este administrarea și monitorizarea achiziției dvs. (de la cumpărare la livrare), inclusiv orice contacte necesare cu autoritățile pentru raportări oficiale și pentru gestionarea solicitării dvs. de servicii conexe, urmărirea livrării și comunicarea actualizărilor aferente serviciilor achiziționate de dvs. Temeiul legal pentru prelucrarea datelor dvs. cu caracter personal îl constituie necesitatea acesteia în vederea executării contractului nostru cu dvs. ((art. 6 alin. 1 lit. b), RGPD). Folosim un furnizor de plăți terț pentru a colecta detaliile de plată și a prelucra plățile. Puteți afla mai multe informații despre confidențialitatea acestora accesând linkul pus la dispoziție în secțiunea 3 de mai jos. Vă vom păstra datele cu caracter personal timp de până la 90 (nouăzeci) de zile după ce ați încetat utilizarea Serviciilor achiziționate de dvs. În plus, vom arhiva datele cu privire la achiziția dvs. timp de până la 10 (zece) ani, conform legislației privind contabilitatea și raportarea financiară.
  9. În scopuri de analiză legate de aplicația Volvo On Call și Serviciile Volvo On Call, vom prelucra ID-ul dispozitivului dvs. și adresa IP a acestuia (care vor fi anonimizate imediat după colectare), identificatorul Volvo ID și starea de conectare a vehiculului. Atunci când utilizați aplicația Volvo On Call, folosim instrumentele Google (în modul restricționat) pentru a înțelege mai bine comportamentul utilizatorilor și pentru a îmbunătăți gradul de utilizare al aplicației. De asemenea, prelucrăm datele dvs. cu caracter personal pentru a înțelege modul în care sunt utilizate Serviciile Volvo On Call și a vă îmbunătăți experiența de utilizare a acestora. Temeiul legal pentru această prelucrare îl constituie interesul nostru legitim ((art. 6 alin. 1 lit. f), RGPD) de a îmbunătăți modul de utilizare și experiența aplicației Volvo On Call și Serviciilor Volvo On Call. Datele utilizate pentru analiză vor fi stocate timp de 14 (paisprezece) luni de la data colectării.
  10. În scopuri de cercetare și dezvoltare, pentru a înțelege mai bine modul în care ne putem îmbunătăți produsele și serviciile și ce noutăți să introducem, utilizăm o abordare bazată pe date și valorificăm datele despre vehicul (precum numărul de identificare al acestuia), datele despre produs (precum utilizarea aplicației Volvo On Call și a Serviciilor Volvo On Call), datele despre client (cum ar fi identificatorul Volvo ID) și datele despre vânzări (precum comerciantul care efectuează vânzarea sau operațiunile de deservire) pentru a determina direcția de dezvoltare a produselor și serviciilor. Prelucrarea implică o gamă largă de analiză, modelare și cercetare efectuate de analiștii și experții noștri de date. Temeiul legal pentru această prelucrare îl constituie interesul nostru legitim ((art. 6 alin. 1 lit. f), RGPD). Atunci când este posibil, vom restricționa analizele la datele anonimizate sau pseudonimizate. Prelucrarea nu include niciun proces de decizie automat, precum profilarea dvs. Vom reține aceste date timp de 10 (zece) ani.

3. Cu cine partajăm datele dvs. cu caracter personal

Vom partaja datele dvs. cu caracter personal cu următoarele categorii de terțe părți, pe bază de necesitate:

Prelucrarea de către alte părți (procesatori)

Procesatorii noștri care facilitează furnizarea aplicației Volvo On Call, care sunt limitați prin contract în capacitatea lor de a folosi datele dvs. cu caracter personal în orice alt scop decât să furnizeze servicii pentru noi, în conformitate cu fiecare acord de prelucrare a datelor în vigoare:

  • Wireless Car (Uniunea Europeană) – furnizor de servicii de conectivitate
  • Amazon Web Services Ireland Limited și sub-procesatorii săi (Uniunea Europeană) – găzduire de date;
  • Microsoft Azure Cloud (Uniunea Europeană) – găzduire de date;
  • Ericsson AB (Uniunea Europeană) – găzduire de date.
  • Apple Push Notification Service (Uniunea Europeană) – notificări de tip push;
  • Branch Metrics Inc. (Statele Unite ale Americii, în conformitate cu Clauzele contractuale standard) – notificări de tip push;
  • Leanplum Inc. (Statele Unite ale Americii, în conformitate cu Clauzele contractuale standard) – furnizor de notificări prin intermediul aplicației Volvo On Call;
  • SendGrid (Statele Unite ale Americii, în conformitate cu Clauzele contractuale standard) – distribuirea de e-mailuri;
  • Google Ireland Limited și sub-procesatorii săi (consultați lista de centre de date la adresa https://www.google.com/about/datacenters/inside/locations/index.html; și transferul de date către Google LLC, Statele Unite ale Americii, în conformitate cu Clauzele contractuale standard) – Utilizăm Google Analytics (în modul restricționat) pentru a urmări evenimentele din interiorul aplicației Volvo On Call, precum clicuri, locație, vizualizări ale paginilor etc. Acest lucru ne permite să optimizăm și să îmbunătățim produsul. Utilizăm Firebase Crashlytics pentru a analiza jurnalele de cădere a sistemului. Pentru transmiterea notificărilor de tip push, utilizăm mesageria Firebase în cloud.
  • Salesforce UK Limited (Uniunea Europeană) – funcție de chat și gestionarea asistenței pentru clienți;
  • Anumiți dealeri Volvo Car (Uniunea Europeană) - pentru rezervarea digitală a serviciilor;
  • SAP (Uniunea Europeană) – gestionarea facturilor pentru abonament;

Prelucrare de către alți membri ai Volvo Car Group

  • Datele menționate în secțiunile 2.9 și 2.10 de mai sus sunt partajate cu compania noastră de vânzări cu sediul în țara din Spațiul Economic European din care provin datele, în următoarele scopuri:
    • Evaluarea performanței dealerilor;
    • Oferirea de asistență pentru clienți;
    • Segmentarea pieței;
    • Evaluarea extinderilor și reactivărilor abonamentelor;

Prelucrarea de către alți terți (operatori separați).

Prelucrăm plățile prin intermediul unor terți care colectează datele cu privire la plată direct de la dvs. și nu partajează aceste informații cu noi;

4. Drepturile dvs. în legătură cu prelucrarea datelor pe care o efectuăm

Aveți drepturi legale specifice acordate de Regulamentul general privind protecția datelor, referitoare la datele cu caracter personal pe care le prelucrăm despre dvs. Vă puteți retrage consimțământul sau vă puteți opune la prelucrarea de către noi a datelor dvs., puteți accesa datele pe care le deținem în legătură cu persoana dvs., puteți solicita rectificarea sau restricționarea datelor, puteți cere ca datele dvs. să fie transferate unei alte entități, ne puteți cere să vă ștergem datele și, în final, puteți depune o plângere la o autoritate de supraveghere a protecției datelor.

Detalii despre drepturile dvs. - ce înseamnă acestea și cum le puteți exercita - pot fi găsite în Politica de confidențialitate pentru clienți.

5. Informații de contact

Pentru a vă exercita drepturile, utilizați formularul web aplicabil menționat mai sus. Dacă aveți alte întrebări cu privire la obiectul protecției datelor cu caracter personal, ne puteți contacta la următoarele date de contact:

Volvo Car Corporation

Adresă poștală: Assar Gabrielssons väg, SE-405 31, Göteborg, Suedia

Adresa de e-mail: globdpo[at]volvocars[.]com

6. Modificări ale notificării noastre de confidențialitate

Ne rezervăm dreptul, la discreția noastră, de a modifica practicile de confidențialitate și de a actualiza și de a face modificări la această notificare de confidențialitate în orice moment. Din acest motiv, vă recomandăm să consultați această notificare de confidențialitate constant. Această notificare de confidențialitate este actuală la data care apare în partea de sus a documentului. Vom trata datele dvs. cu caracter personal într-o manieră în concordanță cu notificarea de confidențialitate sub care au fost colectate, cu excepția cazului în care avem consimțământul dvs. pentru a le trata diferit.


Acest articol se aplică pentru


V-a fost de ajutor?