Mașina nu are energie sau nu reacționează la comenzi

În cazul în care mașina nu reacționează la comenzi sau pare să nu aibă energie, cauza ar putea fi bateria descărcată sau ceva care afectează sistemele electrice ale mașinii.

În cazul în care bateriile mașinii sunt descărcate, mașina nu va răspunde la unele acțiuni. Printre acestea se numără și descuierea sau pornirea.

În cazul în care mașina nu răspunde din cauza lipsei energiei electrice, în funcție de situație, pot fi disponibile mai multe opțiuni de remediere.

Următoarele situații pot duce la descărcarea ambelor baterii ale mașinii:
  • Mașina este lăsată cu un grad redus de încărcare. Dacă nu este conectată pentru încărcare, nivelul de energie din baterie scade și mai mult deoarece, pe perioada parcării, mașina consumă cantități mici de energie.
  • Mașina este lăsată mult timp fără a fi încărcată, ceea ce permite scăderea nivelului de energie din baterie.
  • Temperaturile scăzute reduc temporar capacitatea bateriei sun nivelul optim pentru a menține mașina sub tensiune.
Condiții sau moduri de utilizare care cresc consumul de energie și duc la o scădere mai rapidă decât cea prevăzută a nivelului de energie din baterie:
  • utilizarea accesoriilor sau a funcțiilor din mașină consumatoare de energie;
  • Temperaturile scăzute reduc temporar capacitatea bateriei sun nivelul optim pentru a menține mașina sub tensiune.
  • temperaturile ridicate ce declanșează răcirea bateriei.

Recuperarea unei baterii de propulsie complet descărcate

În cazul în care numai bateria de propulsie este descărcată, sistemele mașinii au alimentare cu energie, dar mașina poate fi condusă numai utilizând motorul cu ardere internă. Când se întâmplă acest lucru, mașina indică faptul că nivelul de energie din baterie este la 0%. În acest caz, bateria de 12 V poate alimenta sistemele necesare pentru a iniția încărcarea bateriei de propulsie. Este importantă conservarea energiei în bateria de 12 V pentru a putea accesa și încărca mașina.

Recuperarea unei baterii de 12 V complet descărcate

În cazul în care bateria de 12 V se descarcă, mașina nu va răspunde deloc. Acest lucru se poate întâmpla în cazul în care bateria de 12 V nu poate fi încărcată în timpul mersului.

Acțiunile de remediere sugerate sunt:
  • Încercați să încărcați bateria de 12 V utilizând un încărcător extern sau să porniți asistat mașina cu o baterie externă.
  • Contactați un atelier autorizat Volvo sau un serviciu de asistență rutieră sau de remorcare.

Alte scenarii în care mașina nu are energie

Pot exista situații în care sunteți sigur că gradul de încărcare al bateriei nu este scăzut. În astfel de cazuri, o lipsă a energiei electrice indică faptul că bateria de 12 V nu se încarcă cu energie electrică de la bateria de propulsie sau nu poate furniza mașinii energie electrică.

Scenarii posibile ce afectează furnizarea de energie din bateria de 12 V:
  • S-a ars o siguranță și trebuie înlocuită.
  • Bateria de 12 V este defectă.
  • Există o defecțiune electrică, hardware sau software ce împiedică pornirea mașinii.

În cazul în care nu puteți identifica cauza problemei sau nu o puteți remedia prin consultarea manualului, contactați un atelier autorizat Volvo.

Mai multe în acest subiect


Informațiile ți-au fost de ajutor?