Moduri de condus

Selecția modurilor de condus afectează caracteristicile de manevrabilitate ale mașinii pentru a îmbunătăți experiența condusului și a facilita condusul în situații speciale.

Cu ajutorul modurilor de condus puteți accesa rapid numeroasele funcții și setări ale mașinii în funcție de nevoile de condus. Fiecare mod de condus se adaptează pentru a furniza caracteristicile optime de condus.

  • Direcția
  • Motorul/cutia de viteze/tracțiunea integrală
  • Frânele
  • Amortizoarele
  • Afișajul pentru șofer
  • Setările de climatizare

Selectați modul de condus adaptat pentru condițiile actuale de condus. Rețineți că nu toate modurile de condus sunt disponibile în toate situațiile.

Moduri de condus selectabile

 Avertizare

Rețineți că mașina nu emite un zgomot de motor când este propulsată numai de motorul electric și, prin urmare, poate fi dificil de observat de copii, pietoni, cicliști și animale. Acest lucru se aplică mai ales la viteze mici, în parcări de exemplu.

 Avertizare

Nu lăsați mașina într-un spațiu neventilat cu modul de condus activat și cu motorul cu ardere internă oprit - pornirea automată a motorului se produce când bateria hibridă are un nivel scăzut de energie, iar gazele de eșapament pot provoca vătămări grave persoanelor și animalelor.

Hybrid

  • Acesta este modul normal al mașinii, în care motorul electric și motorul cu ardere internă funcționează împreună.

Pornirea mașinii se face în modul Hybrid. Sistemul de control utilizează atât motorul electric, cât și motorul cu ardere internă, individual sau în paralel, și adaptează utilizarea acestora în funcție de performanță, consum de combustibil și confort. Capacitatea de a funcționa numai cu motorul electric depinde de nivelul de energie al bateriei hibride și, de ex., de necesitatea de încălzire sau răcire din habitaclu.

Dacă este disponibil un nivel ridicat de energie, se poate conduce utilizând numai motorul electric. La apăsarea pedalei de accelerație, se activează numai motorul electric până la atingerea unei anumite poziții. Motorul cu ardere internă pornește atunci când această poziție a fost depășită, iar nivelul de energie din baterie este insuficient pentru puterea motorului pe care șoferul o solicită prin apăsarea pedalei de accelerație.

La un nivel scăzut de energie (cu bateria hibridă aproape descărcată), nivelul de energie al bateriei trebuie păstrat, ceea ce duce la pornirea mai frecventă a motorului cu ardere internă. Încărcați bateria hibridă la o priză de 230 Vca utilizând un cablu de încărcare sau activați Charge din ecranul funcțiilor pentru a restaura capacitatea de a funcționa numai cu energie electrică.

Modul de condus a fost conceput pentru un consum scăzut de energie, cu o utilizare mixtă a motorului electric și a celui cu ardere internă, fără a compromite confortul climatizării și experiența condusului. Când este necesară o accelerație mai mare, se utilizează puterea suplimentară maximă de la propulsia electrică.

De asemenea, mașina detectează dacă condițiile de condus necesită utilizarea tracțiunii integrale și o cuplează automat, dacă este cazul. Tracțiunea integrală și puterea electrică suplimentară sunt disponibile întotdeauna, indiferent de starea de încărcare a bateriei.

Informații în afișajul pentru șofer

La condusul în modul hibrid, afișajul pentru șofer include un indicator hibrid. Acul din indicatorul hibrid indică nivelul de energie solicitat de șofer prin apăsarea pedalei de accelerație. Marcajul dintre simbolul fulger și simbolul picătură indică nivelul de energie disponibil.

P5P6-1917-Hybrid meter, changed values, engine running
Afișajul pentru șofer pentru propulsia cu motorul electric și propulsia cu motorul cu ardere internă.
P5-XC90H-15w19-Indicator that the hybrid battery is being charged

De asemenea, afișajul pentru șofer indică momentul în care bateria se reîncarcă (regenerare) la frânarea ușoară.

Pure

  • Conduceți mașina cu motorul electric, cu un consum cât mai scăzut de energie și la cele mai scăzute niveluri ale emisiilor de dioxid de carbon.

Modul de condus prioritizează condusul cu bateria hibridă. Acest lucru înseamnă, de ex., că performanța unor setări de climatizare este redusă pentru a furniza cea mai bună autonomie utilizând numai energia electrică.

Modul Pure este disponibil când bateria hibridă are un nivel de energie suficient de ridicat. Motorul cu ardere internă pornește și în modul Pure, dacă nivelul energiei din baterie ajunge la un nivel foarte scăzut. De asemenea, motorul cu ardere internă pornește:

  • dacă viteza depășește 125 km/h (78 mph);
  • dacă șoferul solicită o putere mai mare decât poate furniza propulsia electrică;
  • în cazul unor limitări de sistem/componentă de ex. la o temperatură exterioară scăzută.

Modul de condus se adaptează pentru autonomia maximă cu propulsia electrică și a fost conceput special pentru traficul urban. Pure înseamnă o ardere mai mică chiar când bateria hibridă este descărcată. Climatizarea din habitaclu este reglată prin climatizarea Eco, iar în condiții de condus pe carosabil alunecos, se permite mai multă patinare a roților înainte de activarea automată a tracțiunii integrale.

Climatizarea ECO

În modul Pure, climatizarea eco se activează automat în habitaclu pentru a reduce consumul de energie.

 Notă

La activarea modului Pure, se modifică mai mulți parametri ai sistemului de climatizare, iar funcțiile mai multor consumatori electrici se vor reduce. Anumite setări pot fi resetate manual, dar funcționalitatea deplină se va redobândi numai prin ieșirea din modul Pure sau prin adaptarea modului de condus Individual la funcționarea deplină a climatizării.

În caz de dificultăți, din cauza aburirii, apăsați butonul pentru degivrare max., cu funcționare normală.

Constant AWD

  • Îmbunătățește ținuta de drum și tracțiunea mașinii cu un mod avansat de tracțiune integrală.

Modul de condus blochează mașina în modul de tracțiune integrală. O distribuție adaptată a cuplului între puntea față și puntea spate asigură un nivel bun de tracțiune, stabilitate și ținută de drum, de ex., pe carosabil alunecos, la condusul cu o remorcă grea sau la tractare. Modul de condus Constant AWD este disponibil permanent, indiferent de starea de încărcare a bateriei.

Atât motorul cu ardere internă, cât și motorul electric sunt pornite pentru a antrena cele patru roți, ceea ce duce la un consum mărit de combustibil.

La celelalte moduri de condus, mașina adaptează automat nevoia de tracțiune integrală în funcție de suprafața carosabilului și poate cupla motorul electric sau porni motorul cu ardere internă, după caz.

Power

  • Mașina are caracteristici mai sportive și un răspuns mai rapid la accelerare.

Modul de condus adaptează puterea combinată de la motorul cu ardere internă și de la motorul electric cuplând atât roțile față, cât și roțile spate. Schimbările treptelor de viteză se realizează mai repede și mai clar, iar cutia de viteze prioritizează o treaptă de viteză cu o tracțiune mai mare. Răspunsul direcției este mai rapid, iar amortizarea mai tare.

Atât motorul cu ardere internă, cât și motorul electric sunt pornite pentru a antrena cele patru roți, ceea ce duce la un consum mărit de combustibil.

Modul de condus a fost adaptat pentru un nivel maxim de performanță și răspuns la accelerare. Acesta modifică răspunsul motorului cu ardere internă la acționarea pedalei de accelerație, la comportamentul de schimbare a treptelor de viteză și la sistemul de presiune de supraalimentare. Setările șasiului, răspunsul direcției și a frânelor sunt la fel de bune. Modul de condus Power este disponibil permanent, indiferent de starea de încărcare a bateriei.

Modul Power este disponibil și în versiunea Polestar Engineered*.

Individual

  • Adaptați modul de condus în funcție de preferințele individuale.

Selectați un mod de condus de pornire, apoi modificați setările în funcție de caracteristicile de condus dorite. Aceste setări sunt salvate în profilul individual al șoferului.

Un mod de condus individual este disponibil numai dacă este activat din afișajul central.

P5-1717-XC60H-Individual drive mode settings view
Ecranul setărilor1 pentru modul de condus Individual.
Apăsați Setări din ecranul de sus.
Apăsați My CarMod de condus individual și selectați Mod de condus individual.

În Presetări, selectați un mod de condus de pornire: Pure, Hybrid, Power sau Polestar Engineered*.

Modificările posibile se aplică pentru setările pentru:

  • Afişaj şofer
  • Forţă de direcţie
  • Caracteristici grup motopropulsor
  • Caracteristici de frânare
  • Control al suspensiei
  • Climatizare ECO

Utilizarea motorului electric sau al motorului cu ardere internă

Un sistem de control avansat determină măsura în care mașina este propulsată de motorul cu ardere internă, de motorul electric sau de ambele în paralel.

Funcția principală este de a utiliza motorul sau motorul electric și energia disponibilă din bateria hibridă cât mai eficient posibil, având în vedere caracteristicile diferitelor moduri de condus, dar și solicitarea de putere din partea șoferului prin apăsarea pedalei de accelerație.

De asemenea, există cazuri în care limitările temporare ale sistemului sau funcțiile guvernate de cerințele legale care vizează menținerea unui nivel cât mai redus al emisiilor totale ale mașinii pot impune utilizarea motorului cu ardere internă într-o măsură mai mare.

  1. * Opțiune/accesoriu.
  2. 1 Figura este schematică - componentele pot diferi în funcție de modelul mașinii.