Completarea cu lichid de răcire

La completarea cu lichid de răcire, urmați instrucțiunile de pe ambalaj. Nu completați niciodată numai cu apă. Riscul de îngheț crește dacă există un nivel prea scăzut sau prea ridicat de lichid de răcire concentrat.

Dacă se scurge lichid de răcire sub mașină, dacă există aburi de lichid de răcire sau dacă completați cu peste 2 l (circa 2 qt), contactați serviciile de tractare pentru a preveni riscul de avariere a motorului din cauza unui sistem de răcire defect atunci când încercați să porniți mașina.

 Avertizare

Lichidul de răcire poate fi foarte fierbinte dacă motorul a funcționat. Lăsați lichidul de răcire să se răcească înainte de a deșuruba capacul de umplere.

La completare: deșurubați cu atenție capacul pentru a elibera suprapresiunea.

P5-1817-S60/V60 Overview engine coolant
Vasul de expansiune pentru lichidul de răcire
P5-1817-S60/V60 Engine coolant refill 1
Deschideți capacul compartimentului din plastic.
P5-1817-S60/V60 Engine coolant refill 2
Deșurubați capacul și completați cu lichid de răcire, dacă este cazul. Nivelul de lichid de răcire trebuie să fie între marcajele MIN și MAX ale vasului de expansiune.

Montați la loc componentele în ordine inversă.

 Important

  • Lichidul de răcire este periculos dacă este ingerat și poate duce la afectarea organelor.
  • Utilizați numai lichid de răcire de calitate omologată de Volvo. Dacă se utilizează lichid concentrat, asigurați-vă că raportul este de 50 % lichid de răcire și 50 % apă de calitate omologată.
  • Apa dură și apa cu un conținut ridicat de clor, cloruri și alte săruri sau contaminanți pot produce coroziunea sistemului de răcire.
  • Nu amestecați diferite lichide de răcire.
  • La înlocuirea unei componente mari a sistemului de răcire, utilizați lichid de răcire nou pentru a înlocui întreaga cantitate de lichid de răcire.
  • Porniți motorul numai după ce sistemul de răcire a fost completat la nivelul corect. Atunci când nivelul de lichid de răcire este prea scăzut, se poate produce supraîncălzirea și, ulterior, avarierea motorului.